lunedì 30 luglio 2018

Sesiune de informare şi înscrieri la Roma 28 iulie 2018



Sâmbătă, 28 iulie 2018, a avut loc la Roma, la sediul operativ al Asociaţiei Spirit Românesc din Via Cesare Beccaria, 16,  Sesiunea lunară de informare şi înscrieri din cadrul campaniei de promovare a proiectului "O afacere pentru un viitor în ţara ta".

Au participat beneficiari din cadrul proiectului care au terminat cursul de antreprenoriat, precum şi români interesaţi să se înscrie la ultimele serii de curs.

Detalii legate de modalitatea de înscriere, desfăşurarea cursurilor şi a concursului de planuri de afaceri au fost expuse celor prezenţi de către Dana Mihalache, coordonator al proiectului în Italia, şi de către Miruna Căjvăneanu, expert comunicare.

Câteva din temele atinse în cadrul discuţiilor: explicarea modalităţii de acordare a finanţării - ce înseamnă finanţare nerambursabilă, care sunt condiţiile şi tranşele finanţării, care sunt persoanele care pot fi angajate în noile firme, care este modalitatea de depunere a planurilor de afaceri, cum se obţine subvenţia de 1100 RON.

Împreună cu beneficiarii care au participat la curs la seriile precedente, s-a realizat un bilanţ cu aspectele pozitive şi care ar putea fi îmbunătăţite.

Un alt subicet intens dezbătut a fost recunoaşterea diplomelor de studii şi atestatelor profesionale dobândite în Italia (diplome de asistent sanitar, atestat de electrician, atestate şi abilitare în diferite operaţiuni în construcţii, diplome sportive). A fost evidenţiat faptul că mulţi români au obţinut atestate profesionale în Italia, care însă nu sunt recunoscute automat în România, fapt ce ar putea împiedica sau întârzia deschderea unor firme de servicii în care să fie folosite cunoştinţele de specialitate dobândite în Italia sau în alte ţări europene.

Echipa de proiect a răspuns întrebărilor celor prezenţi, urmând ca ulterioare detalii tehnice să fie furnizate de către partenerul Siab Development.



venerdì 27 luglio 2018

TUTORIAL VIDEO - Depunere online a planurilor de afaceri

A inceput perioada de depunere online a planurilor de afaceri in cadrul proiectului nostru. Incepand de astazi a devenit activa sectiunea DEPUNERE pe platforma afacereintarata.ro.

Mai jos regasiti un tutorial cu pasii ce trebuie urmati pentru corecta depunere online a acestora.

LINK FACEBOOK

Cum vor fi ajutate cele 25 de start-up-uri câştigătoare?

Care este pasul urmator dupa vor fi selectionate cele mai bune 25 de idei de afaceri?

Expertii  vor studia fiecare plan de afaceri selectat care le-a fost alocat si vor intocmi impreuna cu fiecare beneficiar de micro-grant, un plan cu actiuni concrete ce vor fi intreprinse de catre beneficiar in scopul atingerii obiectivelor planului de afaceri.

Planul de actiuni va cuprinde de asemenea termene de realizare, persoane responsabile pentru fiecare actiune care trebuie realizata, precum si rezultate de obtinut pe parcurs, ca de exemplu nivel al vanzarilor preconizat si atins, numar de angajati, numar de clienti estimati si contactati efectiv, cantitate de materii prime, etc.

Pe baza acestui plan de actiuni, in functie de specificul fiecarei afaceri, de experienta si expertiza fiecarui beneficiar, fiecare din cei 8 experti informatii pentru afaceri va elabora planul de mentorat si consiliere care va cuprinde obiectivele activitatii de mentorat, calendarul si tematica sesiunilor de consiliere, rezultatele activitatii de consiliere.

Monitorizarea functionarii si dezvoltarii afacerilor finantate se va realiza atat telefonic si pe Internet utilizand emailul si alte aplicatii si platforme online, cat si la sediul intreprinderilor nou infiintate unde se vor deplasa expertii 
Solicitantului.

Se va avea in vedere identificarea unor indicatori verificabili din punct de vedere obiectiv, pe mai multe segmente, dupa cum urmeaza:

- indicatori economici : cifra de afaceri, profit, cash-flow, etc.
- indicatori sociali : numar de locuri de munca nou create, procent din persoanele angajate care
apartin unei categorii defavorizate, satisfactia angajatilor la locul de munca, etc.
- indicatori de imagine: nivelul de satisfactie al clientilor, servicii atasate vanzarii unui
produs/serviciu, frecventa sondajelor pentru masurarea satisfactiei clientilor, etc.
- alti indicatori suplimentari in functie de specificul fiecarei afaceri -, periodicitatea verificarilor etc.

INVITATIE / Comunicat de presa: Sesiune de înscrieri pe 28 iulie la Roma


INVITAŢIE SESIUNE DE INFORMARE la ROMA
ROMA,  27 iulie 2018

Sesiune de prezentare şi înscrieri #DiasporaStartUp
40.000 de euro pentru românii cu idei de afaceri
“O afacere pentru un viitor în ţara ta”
Sâmbătă, 28 iulie orele 10:00
Via Cesare Beccaria, 16 ROMA – Zona Metro A Flaminio

Asociația „Spirit Românesc” O.N.L.U.S. are plăcerea să invite publicul interesat la ultima Sesiune de prezentare a proiectului european Diaspora Start Up - „O afacere pentru un viitor în ţara ta”.  
Evenimentul va avea loc  Sâmbătă, 28 iulie 2018, de la ora 10:00, la Roma, la Sediul Operativ din Via Cesare Beccaria, 16 – Zona Mero A Flaminio.
Vor interveni:
Dana MIHALACHE – Coordonator de proiect, Miruna CAJVANEANU – Expert Comunicare

Se vor prezenta avantajele participării în proiectul european:
Cursuri online gratuite de antreprenoriat de 40 de ore
Subventie de 1100 RON la terminarea cursului gratuit
Asistenta si sustinere manageriala
Ajutor 100% nerambursabil de 40.000 de euro pentru idei de afaceri in Romania!
➡️Networking Romania Italia

INSCRIEREA, PARTICIPAREA SI FINANTAREA SUNT GRATUITE Şi SUSTINUTE PRIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Proiect cofinantat de UNIUNEA EUROPEANA prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020. Beneficiar: SIAB DEVELOPMENT, CLUJ-NAPOCA, ROMANIA. Partener: ASSOCIAZIONE DI PROMOZIONE SOCIALE SPIRIT ROMANESC ONLUS, ROMA, ITALIA. Valoarea totala a proiectului: 8.715.685,61lei

mercoledì 25 luglio 2018

Informatii utile depunere business plan

ÎN ATENŢIA BENEFICIARILOR

Când depun planul de afaceri? 

Planul de afaceri, împreună cu anexele aferente, se depun fie în perioada 27.07.2018 – 26.08.2018 (sesiunea I), fie în perioada 27.08.2018 – 02.09.2018 (sesiunea II)

(Consultaţi Anexa 9 – Calendarul concursului de planuri de afaceri pentru a afla în care sesiune vă încadraţi)

Vă rugăm consultaţi Metodologia si anexele aferente pentru mai multe informaţii. Acestea se pot descărca de pe site-ul www.afacereintarata.ro, făcând click pe butonul METODOLOGIE.








domenica 22 luglio 2018

Invitatie Sesiune de informare si inscrieri 28 iulie 2018

INVITAŢIE SESIUNE DE INFORMARE la ROMA
ROMA, 21 iulie 2018

Sesiune de prezentare #DiasporaStartUp
40.000 de euro pentru românii cu idei de afaceri
“O afacere pentru un viitor în ţara ta”
Sâmbătă, 28 iulie 2018, orele 10:00
Via Cesare Beccaria, 16 ROMA – Zona Metro A Flaminio

Asociația „Spirit Românesc” O.N.L.U.S. are plăcerea să invite publicul interesat la Sesiunea lunară de prezentare a proiectului european Diaspora Start Up - „O afacere pentru un viitor în ţara ta”. Evenimentul va avea loc Sâmbătă, 28 iulie 2018, de la ora 10:00, la Roma, la Sediul Operativ din Via Cesare Beccaria 16.
Vor interveni:
Dana MIHALACHE – Coordonator de proiect , Miruna CAJVANEANU – Expert Comunicare
Participarea la eveniment şi la toate acţiunile cuprinse în proiect este gratuită.

Primii sosiţi la Sesiunea de informare vor primi câte un volum statistic “Întreprinzătorii străini în Italia”oferit de Institutul de cercetare IDOS în cadrul proiectului “Voci di Confine”.

Evenimentul se înscrie în seria Sesiunilor de informare deschise adresate românilor cu idei de afaceri din diaspora, care doresc să devină întreprinzători în România, accesând cursuri gratuite de antreprenoriat şi 40.000 de euro puşi la dispoziţie din Fondul Social European, prin Guvernul României.

Proiectul “O afacere pentru un viitor în ţara ta” beneficiază de Patronajul Ambasadei României în Italia.
Temele principale luate în discuţie vor fi: Prezentarea generală a proiectului: desfăşurare, condiţii de eligibilitate, tematica cursurilor şi concursul de proiecte, Statistisci despre proiect şi experienţele cursanţilor, Sesiune deschisă de Întrebări şi Răspunsuri, Înscrieri

Sunt invitaţi să participe: şomeri şi persoane fără ocupaţie cu cetăţenie română, întreprinzători români din Roma şi Lazio, cursanţi la seriile precedente, membri ai comunităţii care doresc să facă dosarul de înscriere sau să obţină ulterioare informaţii.

martedì 17 luglio 2018

Cum se desfasoara Concursul planurilor de afaceri? IATA DETALIILE

Mai multe despre susţinerea orală a planului de afaceri (03.09.2018 – 09.09.2018)
În cadrul acestei etape de evaluare, Solicitanţii vor prezenta planul de afaceri în faţa Comisiei de evaluare, în condiţiile prevăzute în Metodologie. Susţinerea orală a planului de afaceri se va realiza în baza unei programări prealabile.

Progamarea este realizată de către Solicitant prin trimiterea unui email la adresa siab106358@gmail.com, cu următoarele menţiuni:
a) Subiectul emailului va fi de forma: Programare concurs planuri de afaceri <Nume> <Prenume>
b) În corpul emailului se vor menţiona următoarele date:
- Numele şi prenumele Solicitantului
- Data exactă pentru susţinerea planului de afaceri
- Se va menţiona dacă Solicitantul a participat la cursul de formare profesională antreprenorială înainte de luna august 2018, în cursul lunii august 2018 sau dacă nu a participat la cursul de formare profesională antreprenorială
Urmare a emailului trimis de Solicitant, se va aştepta confirmarea programării din partea administratorului schemei de minimis.

REZULTATE FINALE CONCURS DE PROIECTE- LISTA BENEFICIARILOR

Rezultatele FINALE „O afacere pentru un viitor in tara ta” Anunt important! In urma analizarii contestatiilor depuse in cadrul concur...