martedì 8 maggio 2018

Sesiune de informare Diaspora Start Up la Roma pe 12 mai


INVITAŢIE SESIUNE DE INFORMARE la ROMA
ROMA,  8 mai  2018

Sesiune de prezentare #DiasporaStartUp
40.000 de euro pentru românii cu idei de afaceri
“O afacere pentru un viitor în ţara ta”
Sâmbătă, 12 mai, orele 10:00
Via Cesare Beccaria, 16 ROMA – Zona Metro A Flaminio

Asociația „Spirit Românesc” O.N.L.U.S. are plăcerea să invite publicul interesat la Sesiunea lunară de prezentare a proiectului european Diaspora Start Up - „O afacere pentru un viitor în ţara ta”.  Evenimentul va avea loc  Sâmbătă, 12 mai 2018, de la ora 10:00, la Roma, la Sediul Operativ din Via Cesare Beccaria 16.
Vor interveni:
Dana MIHALACHE – Coordonator de proiect , Miruna CAJVANEANU – Expert Comunicare
Participarea la eveniment şi la toate acţiunile cuprinse în proiect este gratuită.

Primii sosiţi la Sesiunea de informare vor primi câte un volum statistic “Întreprinzătorii străini în Italia”oferit de Institutul de cercetare IDOS în cadrul proiectului “Voci di Confine”.

Evenimentul se înscrie în seria Sesiunilor de informare deschise adresate românilor cu idei de afaceri din diaspora, care doresc să devină întreprinzători în România, accesând cursuri gratuite de antreprenoriat şi 40.000 de euro puşi la dispoziţie din Fondul Social European, prin Guvernul României.

Proiectul “O afacere pentru un viitor în ţara ta” beneficiază de Patronajul Ambasadei României în Italia.
Temele principale luate în discuţie vor fi: Prezentarea generală a proiectului: desfăşurare, condiţii de eligibilitate, tematica cursurilor şi concursul de proiecte, Statistisci despre proiect şi experienţele cursanţilor, Sesiune deschisă de Întrebări şi Răspunsuri, Înscrieri

Sunt invitaţi să participe: şomeri şi persoane fără ocupaţie cu cetăţenie română, întreprinzători români din Roma şi Lazio, cursanţi la seriile precedente, membri ai comunităţii care doresc să facă dosarul de înscriere sau să obţină ulterioare informaţii.

INFORMAŢII DE FOND
“O afacere pentru un viitor în ţara ta” este un proiect care se adresează românilor din străinătate care vor să-şi deschidă o afacere în ţară, parte integrantă a programului „Diaspora Start Up”, finanţată prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Proiectul este implementat de SIAB Development Srl – lider de proiect şi are ca partener în Italia Asociaţia Spirit Românesc (Roma).
În prima etapă de 12 luni a proiectului, Asociaţia „Spirit Românesc”, în calitate de Partener, va demara o campanie de informare a românilor din diaspora în legătură cu desfăşurarea proiectelor şi va selecţiona beneficiarii din cadrul comunităţii de români din Italia.
Astfel, va fi selecționat un grup țintă (GT), format din cel puțin 200 de persoane , care vor participa la cursurile de formare antreprenorială, finalizate prin elaborarea unui plan de afaceri. În urma unei evaluări, vor fi selecționate cele mai bune 25 de planuri de afaceri care vor primi o finanțare de 40.000 de euro.
Proiectul, a cărui valoare totală este de 8.715.685,61 lei, este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți”, Obiectivul specific 3.7 „Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană” şi se derulează pe o perioadă de trei ani 2017-2020.
Date de contact
Pentru informaţii generale despre proiect: Dana  Ioana  MIHALACHE  - Coordonator activităţi partener  Asociaţia de promovare socială ”Spirit Românesc” Onlus, Roma / tel: (+39) 333.78.91.516 / e-mail: siab_segreteria@spiritromanesc.it
Pentru participarea echipei la evenimente şi sesiuni informative, la invitaţia Asociaţiilor de români din Italia: Olesea VATAV – Expert Evenimente / tel: 329.547.17.06/ e-mail: siab_evenimente@spiritromanesc.it
Miruna CAJVANEANU – Expert Comunicare / tel: 388.651.54.30 / e-mail: siab_comunicare@spiritromanesc.it
Pentru înscriere în grupul ţintă:
Luminita POPA Tel: 3806554386 e-mail: lumini.popa@gmail.com
 “O afacere pentru un viitor in tara ta”
Proiect cofinantat de UNIUNEA EUROPEANA prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
Beneficiar: SIAB DEVELOPMENT, CLUJ-NAPOCA, ROMANIA
Partener: ASSOCIAZIONE DI PROMOZIONE SOCIALE SPIRIT ROMANESC ONLUS, ROMA, ITALIA
Valoarea totala a proiectului: 8.715.685,61lei


Nessun commento:

Posta un commento

REZULTATE FINALE CONCURS DE PROIECTE- LISTA BENEFICIARILOR

Rezultatele FINALE „O afacere pentru un viitor in tara ta” Anunt important! In urma analizarii contestatiilor depuse in cadrul concur...